It's not enough.

M-am hotărât.

Odată cu primăvara, începe regim pe bază de sport şi salate. Mult,mult sport.

O oră de alergat pe muzica ălora de la Maroon5. Relaxare totală, ce pot să spun. Nu îmi mai simt picioarele, muşchii sunt încordaţi, cred că mă voi alege cu o febră musculară. Am alergat cu mama. De când n-am mai făcut ceva împreună cu ea.. A fost mirobolant, chiar dacă nu am scos noi prea multe cuvinte jogging-ul, respiraţie, e complicat.

Corpul meu a intrat într-o stare de repaus, nu mai vrea să facă nimic. Stau în pat şi m-am gândit să mai scriu şi pe aici. Da, adevărul este că nu am mai scris de mult timp. Probabil pentru că nu îmi place să scriu dacă nu am CE să scriu. Cred că din cauza asta postez relativ rar. Nu sunt pe ideea Hai să ne facem blog că e la modă. Dar, ce contează ? :))

Mă gândesc serios la ideea de a-mi face un tatuaj opitimiiiist, aşa ca mine :)) sau poate e doar o părere de moment. Sunt într-o pasă bunăăă de ceva zile încoace. Habar n-am de ce.



Aş vrea să fiu pe o alee şi să alerg în neştire. Doar eu cu mine. Şi, evident, cu muzica pe urma mea. Să alerg până obosesc. Să fac pauză şi să o iau de la capăt. Şi tot aşa, până se termină drumul. Dacă se termină.

De curând am văzut un film Eu şi Marley care m-a făcut să am mult mai multă grijă de Schummy, să nu îl mai cert pentru tot ce îmi strică, chiar să îl las să şi-o tragă cu Alina (un urs panda primit cadou de la Alina) :)).

Am început să plâng cu jumătate de oră înainte de adevăratul moment TRIST, dar nu contează, eu tot timpul plâng dinainte. Nu înţeleg de ce era catalogat drept COMEDIE când, la sfârşit, Marley, căţelul, moare. M-a deprimat îngrozitor de rău.
Până una alta, mă duc să mă joc cu Schummy.



"Eşti o bestie. Iar eu nu sunt cârpa ta de şters pe jos. Sunt umbra ta..."