O zi simpla.

Azi...
Am adormit pe iarba.
Am baut o bere cu avocatul lui mom (e baiat bun,ce sa-i faci :)) Vlad, sti ca te iubesc :D).
Am alergat cu Schummy.
Am ascultat iar CD-ul cu Placebo-Meds.
Am vopsit oua. :D
Am vorbit cu buu.
Si cu kivi.
Diana are telefonul inchis. O s-o sun mai incolo.
Am citit trei reviste.
Mananc pufuleti.
Am stat la soare. (cica m-a si prins putin :)) nu cred,wtv.)
Iar m-a stresat mom si eu pe ea, evident.
M-am trezit la 10.
Diseara luam lumina.
IAR merge netul greu.
Alexandra curata aragazul cu aspiratorul. =)))
vreau sa vina 21 iunieeeee. =p~
Vreau ca Daviiid sa nu mai uite sa imi aduca cdul cu filmul ala. Am si uitat cum se numea :"> :))
Bob Marley- I Shot The Sheriff LIVE <3
ma duc sa vad ce mai e prin curteeeee.

Saisprezece.

Aceasta postare va fi una spontana. Voi scrie tot ce imi vine in minte.

Sunt undeva in Targu Mures, privelistea e superba. Orasul in sine e superb. :)

Cand am plecat de acasa am spus "saisprezece". Am un obicei morbid sa numar cadavrele animalelor de pe marginea soselei. Cand am ajuns la hotel, numarul total de trupuri neinsufletite era 16.
Infricosator, as spune.
Nu furam amintiri atunci cand facem poze ?
Sunt iubita, iubesc si ma simt fericita. Ce mi-as putea dori mai mult ?
Vreau sa fiu copil.
Vreau sa vina vara.
Ma duc sa beau apa.
Schummy iar are culoarea gri murdar. :">
De ce mama mea cea minunata s-a simtit amuzanta azi ?
Am uitat sa o sun pe Diana. (shiiiit, you know i love you :D )
De ce merge netul asa greu ?
Ce salata de vinete buna fac in Ardeal.
Ahh,sper sa nu imi fi uitat ceva acasa.
Totusi, imaginile acelor animale moarte ma urmaresc si imi apar in minte.
Vreau sa ascult Snow Patrol- You're all I have iar. Si iar. Si iar.
Pentru ca mi se potriveste in momentul de fata.
Pentru ca oricum sunt minunata si fara sa imi spui tu.
Pentru ca oricum sunt mai buna decat tine. :)
Imi vine in nari un miros de prune stricate. Imi aduc aminte de cei 6 ani la rand, cand ma duceam intr-o tabara de germana la Sighisoara. Aceasi apa, aceasi paine, acelasi miros. Acelasi stil primitor al oamenilor.
BOB MARLEY.
Am vorbit cu mama de plecarea in Vama. Abia astept.
Ce teapa a fost asa zisul concert AC DC. Am mai luat si bilet.
Primul Paste cand nu vopsesc oualele cu bunica.
Chiar. Bunicii mei s-au dus la mare. Nebuneii :))
Mi-ar fi placut sa fiu cu ei.
S-a stricat priza.
Iti era mai bine cu ea,nu ? Ce pacat. Nu mai poti da timpul inapoi.
O doreai cu toata fiinta ta. Dar viata a trecut pe langa tine.
Acum ea e mai fericita decat a fost cu tine. Si e mai fericita decat ar fi fost vreodata cu tine. Nu ai stiut sa o pretuiesti. Si nici sa o respecti. Si nici sa ii faci mici surprize care sa o bucure. Nu ai stiut sa faci nimic pentru ea.
Legaturi Bolnavicioase.
Vreau sa imi iau blugi.
Vreau sa o vad pe Mara mea.
Vreau sa reincep cursurile de germana.
Vreau sa termin odata cu tezeleeee.
Vreau net prin cablu.
L-au eliberat pe Gigi Becali.
Si totusi, 16 cadavre.
Vreau ca Adi sa ma invete sa conduc. Pe bune. he's the best driver alive (and the sexiest).
Mi-e somn.
Cum se aprinde lumina pe aiciii ?
Toata lumea tuseste.
Am o camasa rosie, un maieu alb si niste blugi rupti pe mine.
Schummy m-a muscat azi. E retardat. Il iubesc.
Trebuie sa plec. O sa mai scriu maine cate ceva.
Vine Pastele.

Poate că...

Era prima dată când îl vedeam aşa. Şi ce era şi mai rău era că nu ştiam de ce se purta aşa. Toată lumea trecea pe lângă el şi nu zicea nimic. Toţi credeau că nu are nimic. Nu era aşa.
De ce trebuia eu să fiu aia care trăgea de el ?
Poate nu mai aveai chef de nimeni, inclusiv de mine.
Poate nu mai ştiai cum să reacţionezi în astfel de momente.
Poate tot ce îmi spusesei până atunci erau doar nişte simple minciuni.
Da, îţi plăcea să minţi lumea. Cineva mi-a spus că oamenii nu se schimbă de la o zi la alta. Cu toate astea, am crezut în tine.
Am crezut în noi.
Şi tu ce ai făcut ? Ai dat cu piciorul la tot. Nu se face aşa. Nu şti cum să te porţi. Nu cu mine. Ai crezut că poţi să laşi totul baltă. Dar viaţa nu te lasă să scapi, nu?
Nu faci decât să îmi arăţi că nu meriţi. Indiferent cât te străduieşti să îmi demonstrezi contrariul.
Şi cauţi mereu scuze. Scuze penibile. Serios, chiar atât de fraieră mă crezi ?
Ştii prea bine că am fost şi voi fi mereu adepta adevărului.
Nu mă mai vrei ? Spune.
Şi ce dacă nu mă vrei ?
Eu te vreau. Contează ?

Cum am învăţat să fumez.

Cu toţii ştim că nu e permis, că deranjează oamenii, că te face să cunoşti străini deosebiţi.

Bineînţeles, ţigara mi-a devenit şi mie "prietenă" încă din clasa a 5a când, împreună cu minunaţii mei colegi, am hotărât să fumăm după ore.
Eu trebuia să aduc o ţigară iar Maria alta. A doua zi, eram vreo cinci puştani îngrămădiţi în baia de la parter a şcolii. Stăteam în cerc şi ne uitam fascinaţi la un Kent lung (thank you granny for this :)). Nu ştiam nici măcar cum să ţinem bricheta în mână. De aprins am îvăţat repede. Problema a fost aprinderea ţigării.
Nu mai ţin minte exact cum, dar am reuşit să reupem filtrul şi să tragem din ţigară fără el. Nu pot spune decât că a fost îngrozitor, m-am înecat, am tuşit (ca şi ceilalţi, de altfel, care au făcut pe vitejii şi au început să râdă de mine :)) i love you guys) dar a fost şi fascinant, fumul cenuşiu care se ridica în baie, care îmi intra în nări şi în plămâni, mă captiva complet.
În fine, s-a sfârşit destul de rapid experienţa din baie, acum urma cea de pe garajele ponosite din spatele Primăriei.

Aceiaşi oameni, stând în acelaşi cerc, de data asta cu un Vogue mentolat în faţă (mulţumim mama Mariei). Acum ştiam cum să ţinem ţigara, ştiam cum să o aprindem. Împreună simţeam că putem învinge lumea. Fumul ne ajungea direct la creier, eram euforici, eram detaşaţi de tot ce se întampla.

Pot spune că prima mea experienţă "fumătoare" a fost mirobolantă, chiar dacă peste 3 zile a urmat un scandal monstru din partea tutror profesorilor şi a dirigintei (încă nu sunt sigură cum a aflat, Ţăpeanu le-a zis, nu?). Dar, surprinzător, mama nu m-a certat, mi-a spus doar că nu e bine ceea ce fac şi că, dacă vreau să fumez, măcar să fiu fată deşteaptă şi să nu fumez la şcoală. :)) Aşa mamă, mai rar.

Anyway, important este că am fost cu ei şi ca împreună am trecut prin tot ce a urmat după.

Mare,Vama Veche,plajă,soare,apă,noi doi,prieteni şi Tudor Chirilă

Îl şti, n-ai cum să nu îl şti. Este el, cel care te binedispune cu muzica lui, cel care te face să tresari doar când apare pe scenă, care îţi dă fiori când îl vezi în ipostaza de actor, cel care a deschis minţile multora dintre noi prin un simplu articol, numit "Scrisoare către liceeni". Este cel atât de orgasmic, cel după care suspină mii de fete, cel pentru care "teatrul este ca mama copiilor mei".
Muzica lui este încărcată cu binedispunere, chiar dacă unele versuri sunt triste. El este cel care "aduce" marea mai aproape de noi, Vama, soarele, cel care îl urăşte pe Făt-Frumos, cel care are sărutul în ureche, cel care vrea să o vadă din nou la orizont pe fata care naşte dor, cel care ameţeşte de la un sărut.
Ai fost în capcana versurilor lui. Şi ţi-a plăcut. Recunoaşte.
"Trebuieee să ajung pe-o terasă la mareee...Să-mi pierd vremea pe plajă, să mă-mbăt şi să cââânt."
Vreau la mare. Vreau să mă arunc în apă şi să uit de tot. Să stau pe plajă până târziu. Să râd, să cânt, să beau. Să stau cu ei pe plajă,până târziu. Să stau cu ei, pur şi simplu. Să găsesc nisip în buzunarele pantalonilor.
Să am o algă lipită de corp. Şi tu să fi lângă mine, să o iei, să-mi spui că alga vroia doar să mă sărute.
Să ne pierdem în soare doar noi doi.

Remember us.

Mă uit la fumul din faţa mea. E ca o bestie ce scapă din strânsoare, e liberă acum, se mişcă într-o parte şi-n alta, se ridică spre cer, ia forme nemaivăzute şi dispare în neant.
Dispare, aşa cum dispar toate. Cum dispare şi zâmbetul unui copil sau cum dispare iubirea.
Se sting şi se uită.
Oare tu mă vei uita pe mine ?

Împreună,mereu..

Îmi va fi dor de ei.
Cu ei am râs, cu ei am plâns, cu ei am cântat, cu ei am învăţat să n-am inhibiţii, cu ei am învăţat să fiu aşa cum sunt, cu ei m-am certat, cu ei m-am împăcat, cu ei m-am tras de păr, cu ei am văzut cum e să trăieşti ca "în junglă", cu ei am ţipat, cu ei am avut crize de nervi, cu ei m-am calmat, cu ei am pus planuri malefice la punct,cu ei am alergat, cu ei am rupt catedra, cu ei am rupt coşul de gunoi, cu ei am rupt dulapul, cu ei am scris citate pe peretele din spatele clasei, cu ei am învăţat să "acoperi" oameni, cu ei am spart tabla, cu ei era să dau jos tencuiala uşii, cu ei mi-am făcut id, de la ei am primit eterna poreclă KRTY, ei m-au influenţat,într-un fel sau altul, cu ei am călcat iarba, cu ei am mâncat nu-ştiu-ce-fel-de-fructe din parc, cu ei aproape că "m-am trezit" în fiecare dimineaţă, cu ei am fumat prima ţigară, cu ei mi-am pătat bluzele cu îngheţată/ suc / maioneză, cu ei am învăţat ce înseamnă cuvintele "prietenie", "iubire", "uniţi" şi cu siguranţă multe altele.

Cu ei am făcut tot, cu ei am mers mai departe.

Îi iubesc pe toti, mai mult sau mai puţin. Pe unii îi ştiu de 7 ani, pe alţii doar de 3. Dar toţi ocupă un loc imens pentru mine şi sunt speciali în felul lor.
Cu ei am legat prietenii frumoase, cu ei am cele mai bune momente din viaţa mea.

It's not enough.

M-am hotărât.

Odată cu primăvara, începe regim pe bază de sport şi salate. Mult,mult sport.

O oră de alergat pe muzica ălora de la Maroon5. Relaxare totală, ce pot să spun. Nu îmi mai simt picioarele, muşchii sunt încordaţi, cred că mă voi alege cu o febră musculară. Am alergat cu mama. De când n-am mai făcut ceva împreună cu ea.. A fost mirobolant, chiar dacă nu am scos noi prea multe cuvinte jogging-ul, respiraţie, e complicat.

Corpul meu a intrat într-o stare de repaus, nu mai vrea să facă nimic. Stau în pat şi m-am gândit să mai scriu şi pe aici. Da, adevărul este că nu am mai scris de mult timp. Probabil pentru că nu îmi place să scriu dacă nu am CE să scriu. Cred că din cauza asta postez relativ rar. Nu sunt pe ideea Hai să ne facem blog că e la modă. Dar, ce contează ? :))

Mă gândesc serios la ideea de a-mi face un tatuaj opitimiiiist, aşa ca mine :)) sau poate e doar o părere de moment. Sunt într-o pasă bunăăă de ceva zile încoace. Habar n-am de ce.



Aş vrea să fiu pe o alee şi să alerg în neştire. Doar eu cu mine. Şi, evident, cu muzica pe urma mea. Să alerg până obosesc. Să fac pauză şi să o iau de la capăt. Şi tot aşa, până se termină drumul. Dacă se termină.

De curând am văzut un film Eu şi Marley care m-a făcut să am mult mai multă grijă de Schummy, să nu îl mai cert pentru tot ce îmi strică, chiar să îl las să şi-o tragă cu Alina (un urs panda primit cadou de la Alina) :)).

Am început să plâng cu jumătate de oră înainte de adevăratul moment TRIST, dar nu contează, eu tot timpul plâng dinainte. Nu înţeleg de ce era catalogat drept COMEDIE când, la sfârşit, Marley, căţelul, moare. M-a deprimat îngrozitor de rău.
Până una alta, mă duc să mă joc cu Schummy.



"Eşti o bestie. Iar eu nu sunt cârpa ta de şters pe jos. Sunt umbra ta..."