sâmbătă, 7 martie 2009

Aer curat.


Şi iar m-am desprins de lume, la munte. Aerul curat îmi umple plămânii şi mă izbeşte înfiorător. Sunt prinsă aici şi sincer, nu am nici cea mai mică intenţie să scap. Din păcate, oraşul mă cheamă, mă vrea înapoi, nu mă lasă prea mult să plec, să mă deconectez de el...

Şi totuşi, aş vrea să am o căsuţă de paie pe plajă, unde să mă pot ascunde de oraş, vara, să stau sub o barcă, să plutesc pe apă, să zbor până la nori, iar tu să fii lângă mine,să pot să mă ascund în tine,să ne lipim corpurile în sărutul nopţii,atât de aproape încât devenim un singur trup.

Până una,alta, sunt la munte.Aerul ăsta curat mă linişteşte..şi îmi aduce aminte de trecut. Nu ştiu de ce, există undeva,cumva, o legătură între munte şi trecut.
Şi vreau să fi aici,cu mine,să împărţim tot,să stăm îmbrăţişaţi în frigul nopţii şi să nu îmi dai drumu..Niciodată..