De ce trebuie să creştem ?
Nu,nu, eu refuz să cresc. Vreau să rămân mică, să nu am responsabilităţi, să mă joc cu Barbie şi Ken. am ajuns să mă joc cu ken-i adevaraţi acum. si parcă prefer ken-i din plastic... fără nici o putere asupra mea, fără sentimente. lipsiţi de emoţii şi fără vreo urmă de erecţie. =D
şi totuşi, nu aş putea rămâne prinsă în copilărie. pentru că e deja un capitol explorat şi, oricum, nu aş avea cum să mă întorc în timp. Am lăsat de mult prietenii din pluş. Am oameni acum pe care ma pot baza, in care pot sa am incredere,pe care îi numesc PRIETENI, oameni pentru care as fi neconditionat alături, care mă iubesc, cu care râd, cu care plâng, care mă cearta (Diana,mai ales tu..).
Uhm. Există o fată pe lumea asta care mă ştie de aproape 13 ani şi care mă iubeşte şi pe care o iubesc necondiţionat.pentru că a fost alături de mine în toate momenetele mele grele, pentru că mi-a dat sfaturi, pentru că a plâns alături de mine, pentru că a ştiut să mă facă sa râd chiar şi atunci când îmi era greu. nu aş putea spune că m-a învăţat ceva în mod special . şi nu, nu aş putea spune că mi-a dat vreodată ceva de BUNĂVOIE . aş putea scrie pagini întregi de ce suntem prietene. în afară de faptul că nu am nicio problemă să ies cu ea pe linia de tramvai in pijama, că o sun să coboare în faţa blocului când ea tocmai se bagă în pat şi ea vine şi sta cu mine...doar pentru că mi se pare mie că aud sunete ciudate ; că pot să o sun la orice oră să vorbesc cu ea(asta dacă nu are mobilul închis); că spune şi că spun la toata lumea "te iubesc" deşi de multe ori minţim, pentru că ne iubim reciproc şi oricât am încerca să schimbăm asta, nu am putea. este ceva ce ne leagă, ca un fir de aţă- invizibil dar extrem de puternic. că ştie mereu ce să zică (bine, uneori nu le nimereşte, dar nu contează... ). că mereu îmi dă sfaturi despre baieţi, deşi ştim prea bine cum stăm la capitolul ăsta. pentru că atunci când am crize de personalitate ştie mereu cum să mă facă să revin cu picioarele pe pământ. că atunci când mă uit în oglindă şi părul meu stă prost şi-l ciufuleşte şi ea pe al ei (asta când nu trebuie să ieşim afară). că stăm pănă noaptea tărziu şi vorbim. da, vorbim. despre ciripitul păsăricilor sau despre menstruaţie. despre fund sau despre băieţi. despre noi, în general. o ştiu de 12 ani. dar nu contează. nu prea mult, pentru că există ea, cea de acum. cu toate ipostazele ei. şi de fiecare dată când o văd îmi spun: "aceasta e cea mai bună dintre ele!". suntem prietene pentru că ştiu că mă va susţine în ideea mea de a face actoria şi de a-mi face o trupă şi a proni în lume pentru a-mi trăi aventura. şi pentru că suntem indisolubil legate una de alta. pentru că aşa a fost să fie. mulţumesc pentru că nu mă pierzi din ochi. cu ea îmi voi face un tatuaj. mă voi călugări. voi pleca de acasă. voi fi îndragostită de un şeic arab [la dracu !]. mă voi muta înapoi acasă. ne vom vopsi părul în roz. a avea o prietenă ca ea este cea mai bună alegere pe care am facut-o petru a nu mă plictisi niciodată ! poate n-am făcut înconjurul lumii (deşi mi-ar plăcea să fac asta cu ea ), n-am escaladat Everestul şi nici n-am scris vreun bestseller (deşi, la câtă inspiraţie am, aş putea. dar bineînţeles, inspiraţia mea este datorită ei. aş putea scrie un roman despre prietenie. cum să ai grijă de aşa ceva. sau cum să o păstrezi pentru toată viaţa. ) daaar, cu toate astea, îi mulţumesc că este atentă la viaţa mea şi... la dracu, mulţumesc pentru că îmi mănânci biscuiţii, ciocolata, că îmi bei sucul chiar înainte de masă :)). îi mulţumesc pentru toate momentele frumoase. care nu se vor întoarce niciodată dar vor rămâne în noi pentru totdeauna. şi mulţumesc pentru că cel mai bun lucru pe care mi l-ai oferit a fost prietenia ta .
Poate crezi că dacă scriu zilnic aici vei ajunge să zici : deja ştiu totul despre ea .
dar nu, nu vei ştii niciodată îndeajuns, va fi ca şi cum nu ai ştiut nimic despre mine.
