marți, 23 noiembrie 2010

dor


M-am hotarat sa postez pe unde pot gandurile astea pentru ca acum am terminat vizionarea celui mai frumos filmulet din viata mea: banchetul clasei a 8aC, Sc, Gen. "Nicolae Titulescu".
Printre multe lacrimi si zambete, ce au aparut pe fata mea fara sa vreau, mi-am dat seama ca imi este foarte dor de voi si ca inca ati ramas in sufletul meu, chiar daca ne-am schimbat, mai mult sau mai putin.
Va multumesc ca ati fost alaturi de mine, ca m-ati invatat ce inseamna prietenia si iubirea (elemente fara de care nu as putea trece prin viata). Multumesc ca m-ati facut sa cresc, ca m-ati invatat si barfa, fumatul, bautul, egoismul (da, as fi egoista- si sunt- sa spun ca va vreau inapot, doar pentru ine, sa ma bucur incar 4 ani de si alaturi de voi), micile minciuni, chiului. Multumesc ca am invatat impreuna ce inseamna o clasa unita si, eu cel putin, sunt convinsa ca nu voi mai gasi o echipa ca a noastra. Desi fiecare dintre noi si-a ales propriul drum in viata pe care sa il urmeze, sper ca totusi sa ne reintalnim si peste 20 de ani, pentru ca sincer!- de fiecare data cand ma voi uita la aceasta filmare imi va veni un dor nebun sa va sun si sa va intreb la ce ora intram, ce teme avem, daca ramaneti la falafel dupa ore si multe altele. Stiu ca am avut certuri si suparari dar pe bune, cui ii mai pasa de ele cand realzizeaza ca a avut cei mai buni oameni si prieteni alaturi?!
Am atatea ganduri si sentimente, tin enrom la voi. Ati fost familia mea si, ca in orice familie am avut momente mai bune sau mai proaste. Dar veti fi mereu "acolo" iar eu voi fi mereu pentru voi (da Diana, chiar si pentru tine, in ciuda barfelor si rautatilor dintre noi de-a lungul anilor).
Sa nu uitam grupul Eliza, Alina Sandu si Andreea Cibi- fara ele n-am fi fost la fel, n-am fi invatat niciodata sa iubim animalele si sa facem tot posibilul sa le ajutam, sa ne sustinem colegii chiar si atunci cand sunt niste idioti.
Si nici pe Bolshag- Bolcas, Dulu, Gigi si Bilauca- cum am fi invaatat despre karate si alte arte martiale, trenuri, mustata sau sani barbatesti fara ei?!
Andreea Petre, care mereu venea cu cate ceva nou si la care am dat printre cele mai tari petreceri.
Cristina Budea, Mara si Adelina- cele 3 nedespartitee, amuzante, mici barfitoare dar de gascaa. Cele 3 gasculite care se distrau in felul lor si totusi, erau mereu acolo cu noi.
Sece, imbecilul nostru Sece, care ne enerva cu glumele lui tampite si ne stresa cu draciile lui de ultima generatie tehnologica, aparate,camere de filmat, ipod, iphone..Si acum am pixul cu Diddlina de la tine!
Pusca, cel mai suparacios dintre noi, pletosul nostru al carui tata a fost o mica vedeta la noi in clasa. Cu tine am atatea biletele, cu scrisul tau de mana-picior, cu tineee dragul meu confident..
Cezar si Luca- pe ei trebuie sa ii pun impreuna. Cu voi aveam cele mai incredebile idei si planuri, as vrea asa de tare sa va vad acum si sa va aud razand si sa va dau un capac.
Cu tine Luca am facut primele clatite din viata mea, am stricat tigaia mamei tale, ti-am murdarit tavanul de ulei, am ras de ochelarii tai si totusi,ai fost mereu acolo pentru minee. Mi-e asa dor..
Goraaaa,cu tine gora mereu ma certam si barfeam, ne impacam si ne injuram, radeam si ne tineam de cap..Imi lipsesc blugii tai cu 3424311 nr. mai mari si hanoracele tale XXXXL..Reparashul nostru, Goratanieeee :D
Gaaaabiii, care era cel mai ok si nebun,amuzant si distractiv, impreuna cu Dani evident, care este mai mic decat mineee <3
Daca ati sti ce dor imi e sa ma luati in brate dimineataa si sa faceti misto de mine.. Mersi ca voi ati fost cei care imi spuneati ca am dat rateu la cum m-am imbracat, ca nu va place parfumul ala, ca am un cos pe nas, ca stau cu buzele ca o retardata, ca am ochii nu-stiu-cum, ca mi-ati fost ca niste frati!
Deja devine prea aproape de trecut si ma intristez, dar si zambesc. Asta at facut (si o veti face multi ani de acum incolo)- m-ati facut sa plang si sa rad in hohote.
Mariaaaaa, "clubberitza" din ultima banca, care bea Cola si mananca mult, si are poze dragute, talie de viespe si este obsedata de haine si accesorii. Multumesc ca tu ai fost partea mea matura, alaturi de care m-am simtit si ma voi simti mereu bine. (PS: Mai stii pantofii aia mov de la papusa ta Barbie gravida? Eu ti i-am luat <3 ).
Diana sau DiEm sau cea-vesnic-indragostita-de-prof.-Cracanel, ica barfitoare din ultima banca, nurca noastra rebela si comentatoare, zambareata si glumeataa noastra DM de care uneori mi se face asa dor sa o tavalesc prin nisip..
Cojooo,era sa o uit pe micuta Cojo care era mereu Zen (aproape mereu, cand te enervai erai de speriat). Cojo care era tacuta si timida dar cand deschidea gurea nu ne mai opream din ras...
Carlee, urangutanul clasei, cel care imi depasea jumatatea de banca si ma enerva, facea misto de mine, ma gadila, ma ciupea, ma tragea de par, ma lua in brate si in carca si ma invartea. Sportivul nostru de care cu siguranta ne e tuturor dor...Sportivul nostru francez# mai nou ca deh, se emancipeaza lumea (tot maimuta mea preferata ramai <3)
Anaaa a noastra, cantareata cheala, chitzaitoare, plina de energie, cea care ne facea mereu sa zambim cand se punea in fata noastra si care a fost mereu acolo pentru noi si ne sustinea (mersi ca iti aduceai aminte sa imi zici ca inca am sanse sa devin o buna cantareata)! Rasul tau nebun si ascutit in fiecare dimineata mi-a ramas atat de clar intiparit in minte.. :D
Pity cea micuta si cu fundul bombat, care mereu mi-a dat sfaturi si ma facea sa zambesc si cand eram trista si deprimata, care imi facea o pofta teribila de Mc de fiecare cand venea cu cate un McPuisor la scoala. Mersi ca ai fost acolo chiar si atunci cand nu meritam. Cu tine eram copil heffalump,om mare cu probleme si discutii filozofice, cu tine eram de toatee..
Si tu Iorgo, printre ultimii, mersi ca m-ai invatat sa iubesc si mi-ai deschis ochii despre cum sunt barbatii. Mersi pentru infinitele palme la fund pe care le primeam, pentru zambetele si privirile din timpul orelor, mersi ca ai fost acolo de cate ori am avut nevoie si m-ai luat in brate. Ti-as da un mare pateeu si apoi o patiserie si te-as lua in brate. Sper sa ramanem asa, cum numai noi stim ca suntem, si peste 30 de ani.
Si nu in ultimul rand, sa n-o uit pe Alina Maslinaaa, de care nu am scapat nici pana in ziua de azi. Multumesc ca mi-ai influnetat viata intr-un mod pozitiv, educativ si bun. Multumesc ca m-ai primit mereu la tine, ca mi-ai dat temele, ca m-ai ajutat si deja o lungesc prea mult; multumesc ca ai fost si este pentru mine ce stii tu cel mai bine: cea mai buna prietena.
Si toate acestea fiind spuse, inchei prin a va zice ca abia astept sa ne strangem toti cu ocazia Craciunului si a zapezii si a vinului fiert (19 decembrie).
Tin foarte mult la voi toti si imi lipsiti rau.

Cu cel mai mare drag && cea mai mare iubiree, Diana


PS: Mersi Maria ca datorita tie a aparut "Carty", devenita apoi "Krty".

PS2: Sa nu uit sa precizez ca am avut printre cei mai buni profesori si cea mai devotata si iubita diriginta.


Scurt mai fratilor! <3

duminică, 9 mai 2010

azi

Find me here.
And speak to me.
I want to feel you.
I need to hear you.

You are the light...
That's leading me...
To the place
Where i'll find peace
Again.

You are the strength...
That keeps me walking.
You are the hope...
That keeps me trusting.

You are the light
To my soul.
You are my purpose
You're everything.

And how can i stand here with you
And not be moved by you?
Would you tell me how could it be
Any better than this?

You calm the storms
And you give me rest.
You hold me in your hands
You won't let me fold.

You steal my heart
And you take my breath away
Would you take me in?
Take me deeper now...

And how can i stand here with you
And not be moved by you?
Would you tell me how could it be
Any better than this?

'Cause you're all i want
You're all i need
You're everything

Everything...


Uneori facem prea multe pentru persoanele pe care le iubim. Dar care nu merita. Si ne alegem doar cu un mare sut in cur, care ne demoralizeaza, ne distruge incet si nu mai stim ce sa facem sa revenim la normal.
Mi-ar fi placut sa fie altfel.
Si nu, nu am sa-ti mai aduc aminte ca te iubesc, pentru ca nu am de ce. Pentru ca eu nu sunt ea. De fapt, gresit. She's not meee and she'll never be. And you know it very well.

Just know that wherever you are,
yeah, i miss you.
i miss the way the sunshine would light up your face
i miss all the little things.

5 mai

Ziua cand te-am vazut, inima mi s-a urcat in gat si n-a mai coboraaat [...]
Nu mai vreau altcevaa, ochii verzi si parul tau mi-ajung!


Si poate chiar asa e. Mi-e dor de tine honey. E ciudat, ne-am facut un fel de joc, nu ne spunem nimic cand ne vedem doar ne uitam ochi in ochi si ne zambim. Si fiecare intelege ce vrea din zambetul celuilalt. Azi pareai fericit ca m-ai vazut. Sau poate m-am inselat, habar n-am. Tu ar trebui sa imi spui, ca doar te pricepi la chestia asta cu inselatu. Nu? :))
Ideea e ca aratai mirobolant cu maieul ala negru si cu nelipsita ta caciula de junkist. Ah, si sa nu uitam zambetul pana la urechi si tigara aia Winston pe care o tineai in gura (tot de-alea fumezi..nu?)
Mai stii ca planuisem sa mergem de 1 mai in vama cu motoru? Haha,ce-ar fi fost..
Uite ma ce-mi faci!

3 mai

"Marea nu are pizda pentru simplus fapt ca Fericirea nu sta in pizda. Marea e prea beata ca se realizeze ceva."
Acelasi soare peste tot, aceeasi mare pentru noi. Mi-a fost dor de ea.
Totul a inceput la urcarea bagajelor in autocar.
A: Nu pe om, T!!!
Si drumul.. Rapita peste tot, ce vedeti in fata?rapitaa!!

Pr: Vizitam si Adamclisiu, ne oprim la un PECO...
A: Pfoaa, bine ca nu vrea si la delfinariu.
Pr: Si maine mergem si la delfinariu!

Ajungem la hotel, fumam, ne bagam in dulap, dupa 5 minute camera arata ca dupa o saptamana.

K: Hai pe Kudos.
T: Luam taxiu!
8 drumuri cu taxiu Mamaia- Kudos si tot asa.
T: Ba, deja ma enerveaza Sudoku asta.
K: Cine ma?
T: sudoku
K: kudos adica?
T: da ma!

K: Eu dorm pe plaja baaa!
A: K, esti ok?
K: [rade]
T: de ce razi?
K: [rade]
T se enerveaza. Spatter!! Nu te panicaaa!

No,no,no nu e panicaaa
Excesele-s normale, te purificaa


Plaja. mare. nisip. Mi-am lasat sufletul acolo. O parte din el. A luat-o pe jos pana-n vama pt ca eu n-am fost in stare. si ma asteapta acolo.

Nu la cocalarii astia de pe Kudos.

T: Ia uite ce de cocalari pe perimetrul meu!!!
K: Ba, eu dorm pe plaja.
A: Hai sa vedem rasaritu.
T: Eu iau paturi.

Hai pe plaja, da, sa numaram nisipul, sa dormim asa praf cum suntem.

K: Eu zic sa ne facem clubul FdiShA!
T: A?

Hai sa ne uitam la stele, si la luna care se reflecat-n apa.
Maaaare, iubitooo, sunt chiar aici, langa tine. te adorrrr, si tu nici n-ai idee cat!
Esti ca un cos de sentimente pentru oameni. Toti isi arunca in tine tot ceea ce nu mai vor sa stie. Si tu le duci departe, sa nu mai poata sa se intoarca la noi. Ai grija de mine. Stiu ca ti-a fost putin dor de mine..

Ea nu stie cum ma cheama, dar ma cheama inapoi..

duminică, 18 aprilie 2010

Leapsa

Lepsa primita de la irina.


Daca as fi fost:
O luna, as fi fost: August
O zi a saptamanii, as fi fost: Vineri
O parte a zilei, as fi fost: Noapte spre dimineata
O directie, as fi fost: inainte
O planeta, as fi fost: Luna
Un film, as fi fost: PS: I Love You/ Marley and Me
Un lichid, as fi fost: vodka
O piatra, as fi fost: onix negru
Un tip de vreme, as fi fost: zi calduroasa,cu putin vant
Un instrument muzical, as fi fost: o chitara
O emotie, as fi fost: fericire
Un sunet, as fi fost: ritmul batut de tobari
Un element, as fi fost: Pamant
Un cantec, as fi fost: Placebo- Black Eyed
O carte, as fi fost: PS: I Love You/ Marley and Me
Un oras, as fi fost: Londra/Santorini
O aroma, as fi fost: aroma de mere
O culoare, as fi fost: Albastru
Un material, as fi fost: bumbac
Un cuvant, as fi fost: mirobolant
O parte a corpului, as fi fost: gura
O expresie a corpului, as fi fost: zambet
Un personaj din desene animate, as fi fost: Diddlash
O forma geometrica, as fi fost: cerc
Un numar, as fi fost: 4
Un mijloc de transport, as fi fost: Mini Cooper
O haina, as fi fost: un maieu negru


Leapsa merge la Zero

duminică, 28 martie 2010

RIP EXIT

Si tot astept sa se intample ceva,sa apara acolo si sa spuna "hahaha v-am facut-o fraierilor!!!"... e trist, persoanele cele mai bune si cu cea mai mare pofta de viata se duc. nu te vom uita EXIT, zambetula ala al tau pe care il vedeai de cum intrai pe motoare si ii molipseai pe toti,care ziceau "A venit Exit baaa!"
...you will be sadly missed darling!! RIP!



When tomorrow starts without me
And I'm not there to see;
If the sun should rise and find your eyes
All filled with tears for me.
I wish so much you wouldn't cry
The way you did today;
While thinking of the many things
We didn't get to say.

I know how much you love me
As much as I love you;
And each time that you think of me,
I know you'll miss me too.
But when tomorrow starts without me
Please try to understand,
That an angel came and called my name
And took me by the hand.

She said my place was ready
In heaven far above;
And that I'd have to leave behind,
All those I dearly love.
But as I turned to walk away,
A tear fell from my eye;
For all my life, I'd always thought
I didn't want to die.

I had so much to live for,
So much yet to do;
It seemed almost impossible,
That I was leaving you.
I thought of all the yesterdays,
The good ones and the bad;
I thought of all the love we shared,
And all the fun we had.


If I could relive yesterday
Just even for awhile,
I'd say goodbye and kiss you
And maybe see you smile.
But then I fully realized
That this could never be;
For emptiness and memories
Would take the place of me.

And when I thought of worldly things
I might miss come tomorrow;
I thought of you, and when I did,
My heart was filled with sorrow.
But when I walked through heaven's gates
I felt so much at home;
When God looked down and smiled at me
From His great golden throne.

He said, "This is eternity
And all I've promised you;
Today your life on earth is past,
But here it all starts anew."
"I promise no tomorrow,
But today will always last;
And since each day's the same day,
There's no longing for the past."
"But you have been so faithful,
So trusting and so true;
Though at times you did do things,
You knew you shouldn't do."
"But you have been forgiven
And now at last you're free;
So won't you take my hand
And share my life with me?"

So when tomorrow starts without me,
Don't think we're far apart
For every time you think of me,
I'm right here in your heart

duminică, 14 februarie 2010

imissyou

and when you'll stop loving yourself, i'll be there still loving you :)

sâmbătă, 30 ianuarie 2010

pasaj

"Cred ca sunt capabila de orice.
Nu disperata totusi. Mai e ceva pana cand o sa ajung in starea aia.
Cred doar ca trebuie sa accept si eu ca lucrurile bune vin mereu de la sine.Intr`un final ne vom gasi. Androgini..."

joi, 28 ianuarie 2010

Prea multa fericire in jur. Sau poate sunt doar eu prea egoista.

miercuri, 27 ianuarie 2010

E ca si cand cineva iti trage de inima si o face sa zambeasca. Si seara ajungi acasa,in patul tau,si cel care iti facea inima sa zambeasca dispare. Iar tu revii la normal,lasi emotiile sa iasa, plangi din orice motiv. Si nici macar tu nu stii de ce plangi. Plangi ca sa te simti mai usoara, ca sa iti faci inima sa zambeasca singura.
Pentru ca e obositor sa pastrezi aceeasi fata zambitoare,tare,puternica in fata lumii. Sa ajuti pe toata lumea, sa te prefaci ca tu esti intr-o stare perfecta, cand de fapt nu e asa. Si nimeni nu vede ca nu e asa, pentru ca s-au obisnuit ca tu sa fii cea care ii ajuta, ii sustine, cea careia totul ii merge perfect. Dar, intamplator, nu e asa.
Nu esti deloc in regula, nu stii nici tu cum ai vrea sa fii, nu mai stii cand inima iti zambeste singura. Stii doar ca inima ta e fortata sa zambeasca.
Si toti trec pe langa tine, 'multumesc,da,ai avut dreptate,te iubesc' si nimeni nu te intreaba 'si tu cum mai esti?ai nevoie de ceva?cum iti mai merge?' tocmai pentru ca nu te cunosc trista,nu te cunosc plangand,nu te cunosc nicium. Poate e si vina ta. Pentru ca razi in loc sa plangi.
Si stii ca asta vei face in continuare, te vei arata cu fata ta de 'super bad girl', pe care o cunosc toti. Si ei vor crede ca asa e normal,ca totul merge cum ar trebui sa mearga, fara sa stie ca in interiorul tau e cu totul si cu totul altceva . . .

I'm in love with Mary Jane,
She's my main thing,
She makes me feel alright,
She makes my heart sing.
Do you love me Mary Jane ?

duminică, 29 noiembrie 2009

24 noiembrie

Londra. Ud. Strazi, taxiuri, Bryanston Street W1. Zahir. Nu stiu exact cu ce sa-ncep. Sunt foarte multe ganduri, foarte multe idei.

Cum este cand ai tot ce vrei si tu te simti singur? Plictisit? Cand ai prieteni, bani, haine, cand iubesti, cand esti iubit sau crezi asta, cand ai o familie aparent fericita si fara griji? Cum este cand oamenii pe care ii consideri "cei mai buni prieteni" te ranesc? Cand faci greseli, iti dai seama de ele si constati ca nu poti face nimic sa le repari? Cand mergi pe strada si simti ca nu esti tu, ca nimeni nu te intelege, ca nimanui nu ii pasa daca esti fericit, suparat, ingrijorat?

Cum este cand iti privesti bunicii si ti se pare ca abia atunci ii vezi pentru prima data? Cand iti dai seama ca au parul alb, sprancene stufoase, riduri, pungi sub ochi si un zambet amar care ascunde greutatile prin care au trecu? Cum e cand te gandesti ca oamenii mor in fiecare zi si ca printre acei oameni pot fi cei pe care ii iubesti? Cand iti dai seama ca poti sa ii pierzi pentru totdeauna si ca inca nu le-ai spus tot ce ai vrea?

Cum e cand privesti pe geam si iti dai seama ca majoritatea lumii este la fel de nefericita ca tine si ca toti se ascund in spatele unui zambet fals ce se vrea a parea fericit?
Cum este cand te regasesti in ceea ce gandesc si spun altii si iti dai seama ca tu nu ai destul curaj sa spui ce simti? Cand ai vrea sa schimbi lumea si nu poti sa faci nimic? Cum este cand totul incepe sa devina obisnuita? "Exista intotdeauna o trauma in viata noastra care este responsabila de faptul ca am incetat sa progresam."
Cum este cand realizezi ca nu stii sa iubesti?

In ziua de azi, "iubire" se traduce prin zambete, cuvinte cum ar fi "te iubesc" sau "nu pot sta fara tine". Da, si asta inseama dar iubirea e mai mult decat atat. Ea nu se rezuma doar la cuvinte,saruturi,dragoste si zambete. Cei pe care ii iubesti cu adevarat stiu asta si fara sa le spui "te iubesc". Stii ca cineva te iubeste atunci cand te primeste la 9 dimineata, in pijama, cu mancarea in gura, cu furculinta in mana stanga si iti spune: "Ia pantofii si ai grija de ei. " E doar un exemplu. Sunt mii de alte fapte cu adevarat importante. Probabil ca aberez acum, habar n-am. Probabil nu sunt in masura sa vorbesc despre iubire atata timp cat nu stiu daca am iubit cu adevarat.
E irelevant, totul este indoielnic, noi nu stim exact ce simtim, ce vrem, ce cerem, ce primim, ce ne dorim, ce vrem sa realizam. Toti par sa aibe aceleasi idealuri.
Sa aibe o slujba bine platita, conturi la banci, o familie fericita, o masina smechera si o casa luxoasa. Dar oare asta e cel mai important?

Eu vreau sa fiu actrita si sa mor frumoasa.
Vreau un telefon fix in forma de buze; vreau sa traiesc in Londra si sa fac tot ce vreau si tot ce-mi trece prin cap. Pare atat de simplu... si atat de putin. Poate e putin dar e exact ce am nevoie pentru a fi fericita. Poate asta cred acum. Poate peste 3 ani o sa vreau sa locuiesc in Hawaii si sa dansez.
Nu stiu de ce scriu atat despre mine. haha
Stiu doar ca e foarte relaxant sa stai pe fotoliu, sa bei cafea, sa fumezi o tigara, sa te uiti pe strazile murdare ale Londrei si sa scrii. Sa scrii tot ce-ti vine prin minte doar ca sa te descarci. Fara sa-ti pese daca aberezi sau nu. Sa scrii pur si simplu tot ...

Cum e cand esti pe drumul spre casa si auzi/vezi salvarea indreptandu-se spre blocul tau? Cum e cand lumea te ignora? Cand te porti urat cu cineva si apoi iti pare rau dar esti prea orglios ca sa iti ceri scuze? Cum e cand astepti sa se intample ceva si nu se-ntampla nimic?
Cum e cand treci pe langa cersetorii de pe strada? Pe langa acei oameni care au ales sa nu faca nimic? Simti mila? Scarba? Nu simti nimic?
Cum e cand te uiti la stiri? Aceleasi stiri de atatia ani, economia merge prost, x a fost omorat de y, un autocar a izbit o masina, 3 oameni au murit, 2 se afla in stare grava la spital, in fiecare zi la fel, la fel, la fel...
Cum e sa vrei ceva si sa nu primesti? Cum e sa ajungi acasa obosit si sa dai peste certuri, in fiecare seara pe aceeasi tema?
Cum e sa fii dezamagit? Cum e cand uiti sa zambesti?

Cum e sa fii bolnav? Sa stii exact cam cat timp ti-a mai ramas de trait? Ai face oare toate acele lucruri pe care ai vrut sa le incerci mereu? Bungee-jumping? Parasutism? Echitatie? Ai tine un discurs in fata tuturor despre ce subiect ai vrea tu? Ai indrazni sa iti spui adevarata parere despre rahaturile politicienilor romani? Ai alerga gol in Piata Victoriei doar pentru ca mai ai putin de trait? Cati oameni bolnavi ar face asta? Si cati oameni sanatosi, liberi si curajosi?
Cati dintre noi lupta pentru ceea ce isi doresc? Cati dintre noi merg pana la capat in tot ceea ce fac? Cati se bucura de o raza de soare, de ploaie, de natura? Cati dintre noi mai stiu sa daruiasca fara sa astepte ceva la schimb?
Cum e cand aflii ca nimeni nu ti-a spus niciodata adevarul? Cum e sa aflii ca esti adoptat si ca toata viata ta e o minciuna?

Cum e cand ai prea multe optiuni? Cand poti alege? Cand alegi gresti? Corect?
Cum e cand esti prea tana sa faci ceea ce vrei? Sa fumezi? Sa bei?
Cum e cand vezi oameni mai puternici ca tine? Cand te simti inutil? Cum e cand vrei sa fie totul perfect? Cand nu reusesti sa fie ca tine? Cand esti prea incapatanat? Prea orgolios? Prea exuberant? Prea rautacios? Prea extrovertit? Prea naiv?

Cum e cand... ?

miercuri, 18 noiembrie 2009

De ce?

De ce ranim fix persoanele pe care nu vrem?
De ce ne batem joc?
De ce nu mai stim sa iubim?
De ce plangem?
De ce undeva in adancul sufletului inca mai cred in Mos Craciun?
De ce pestii nu au nas?
De ce as vrea sa mai fiu copil?
De ce nu mai avem voie sa zambim?
De ce lumea e rea?
De ce mintim?
De ce nu putem sa spunem pur si simplu adevarul?
De ce nu rezistam fara apa?
DE CE E BRIAN MOLKO ASA DE DIVIN?
De ce ne limitam dorintele?
De ce nu ne mai uitam la desne?
De ce se strica prizele?
De ce nu e noapte mereu?
De ce avem nevoie de bani?
De ce nu castig nimic?
De ce ai plecat?
De ce nu te mai intorci?
De ce ma faci sa cred ca eu sunt cea vinovata?
De ce te vreau inapoi?
De ce?
De ce m-ai lasat singuraaaa printre toti oamenii astia?
De ce nu mai vorbim?

Am nevoie de raspunsuri. De ce nu le primesc?
De ce sunt atatea intrebari FARA raspunsuri?

luni, 28 septembrie 2009

Dor de vama veche..

prieteni,plaja,cort,stuf,izopren,barca,apa,nisip,vodka,dans,muzica,libertate,liniste,nebunie,nici o grija,frumos,ata,south park,motor,palarie,scoica... si da,vreau inapoi..
mereu. doar eu si marea.

s-a schimbat vama,dar nu si pentru mine. inca am rasaritele mele de soare,inca am libertatea si bucuria sa inot in mare si sa incerc sa prind soarele . si mai e si muzica, care descrie perfect cum te simti in vama veche.

sâmbătă, 4 iulie 2009

Cântări

Cum a fost la Placebo ? Minunat. Orgasmic. Genial.
Placebo e ca un drog. De care devii dependent. Si nu te mai poti opri, vrei mai mult si mai mult.. "The more I get, the more I want" .


Cum a fost la Patrice? DIVIN.
A inceput sa cante Soulstorm chiar cand a inceput sa ploua. Nu am mai simtit de mult o conectiune asa mare intre public si cantaret. A fost superb..

The Killers? Pretty nice.

In seara asta The Ting Tings, The Charlatans si Santanaaa<3 .

sâmbătă, 20 iunie 2009

Dă-mi ceva

Sunt toate acele momente cand nu mai poti sa tii nimic in tine.

Cand iti aduci aminte de tot ce a fost si iti dai seama ca ai gresit . Si da, greseala a fost a ta si doar a ta.

Si nimeni nu a avut nici o vina .

Vina a fost a ta . Pentru ca esti prea colerica, prea impulsiva .

Da, stiu. A fost vina mea. Si ce daca ? Asta a fost. Ma bucur ca am avut parte de atatea momente frumoase impreuna..

Multumesc ca mi-ai oferit amintirile astea. Sunt amintiri care ma fac sa zambesc de fiecare data cand imi aduc aminte de ele .

Sti ca te iubeam. Si poate inca o fac.. Si da, stiu ca si tu ma iubesti, indiferent de ce ai zice.. Sau poate ma insel. Habar n-am.

Nu ai cum sa uiti totul asa, dintr-odata. Au fost prea multe.

Toate planurile noastre s-au dus. Sti ca nu te va inlocui nimeni..

Pana una alta, lasa-ma sa imi inec amarul cu ce pot .

Lasa-ma sa beau, sa dansez, sa rad pana explodez, lasa-ma sa uit de tine. Macar de data asta .

*Placebo maine seara. Abia asteeeept .





OCS- Da-mi ceva

Da-mi ceva sa cred mai mult
Da-mi ceva sa pot sa te ascult
Da-mi ceva sa nu mai fiu asa
Dar da-mi ceva, dar da-mi ceva

Da-mi ceva sa rad mai mult
Da-mi ceva in care sa m-ascund
Da-mi ceva sa am de partea mea
Dar da-mi ceva, dar da-mi ceva

Da-mi ceva de care sa ma tin
Da-mi ceva de care sa ma tin
Da-mi ceva de care sa ma tin
Da-mi un motiv sa imi revin

Da-mi ceva sa am de drum
Da-mi ceva sa am pana acum
Da-mi ceva sa pot sa spun ca am si eu ceva
Dar da-mi ceva, dar da-mi ceva

Da-mi ceva de care sa ma tin
Da-mi ceva de care sa ma tin
Da-mi ceva de care sa ma tin
Da-mi un motiv sa imi revin

Nu pot deloc, nu pot sa imi revin
Nu pot, defapt nu vreau sa imi revin
Nu pot deloc, nu pot sa imi revin
Da-mi un motiv sa imi revin..

miercuri, 3 iunie 2009

Things change. And friends leave. And life doesn't stop for anybody.

"Fericirea e ceva ce nu se atinge niciodata . Dar in cautarea ei merita sa alergi toata viata ."

Te simti aproape de ea atunci cand sti ca in spatele tau exista cineva care te va proteja mereu . Sau va incerca sa o faca, cu orice pret .
Te simti aproape de ea cand constati ca ai prieteni pe viata . Si poti spune lucrul acesta de nenumarate ori, cu o mare incredere .
Te simti aproape de ea cand bei primul pahar de vodka alaturi de tatal tau. Nu primul pahar din viata ta. Primul pahar cu tatal tau.
Te simti aproape de ea cand iubesti si esti iubit . Dar mai ales cand stii asta .
O baie calda, o portie de ras bun, un cantec stiut pe de rost..
Le-ai incercat pe toate?
Si ? Nici una nu te-a facut sa te simti aproape de Fericire ?

Ieri a plouat superb .
In sfarsit s-a razbunat natura . Era si timpul .
God, where are you in this fight ?

Acum ceva timp, ani mai exact, am invatat ca prietenii sunt trecatori .
Incepusem sa ma conving ca nu este adevarat pana acum cateva zile cand am decis sa racesc putin relatia cu
o persoana pe care o numeam "cea mai buna prietena" .
Poate nu era "cea mai buna", dar stiam ca era acolo pentru mine de fiecare data cand aveam nevoie .
Si la fel eram si eu .
Da,eram, pentru ca am invatat ca oamenii care te ranesc nu merita nici macar un zambet din partea ta .
O sa ne mai intalnim, la o tigara, la un suc, la iarba verde .
O sa trag un fum sa-mi caut amintirile, daca toate trec de ce n-ar trece si asta ?
Insa nu va mai fi ca inainte . Si pot sa spun ca imi pare rau, dar nu a fost vina mea .
Si poate acum sunt ironica, dar te iubeam..
Puteam sa vorbesc ore in sir la telefon cu tine . Si radeam . O,da . Radeam mult .
A! si inca ceva . Niciodata sa nu te astepti sa imi cer scuze pentru ca nu am facut-o si nu o voi face .
Niciodata . Probabil pentru ca sunt pre orgolioasa si incapatanata .
Si n-o sa accept niciodata faptul ca mai gresesc .
Pot sa numar pe degetele de la o mana persoanele carora le-am cerut scuze cand am gresit .
Daca vei face si tu parte dintre ele inseamna ca chiar reprezinti ceva pentru mine.
(No shit, e vorba de o fata. )
Mai stii cand ne faceam planuri sa imi iau un Hummer negru si sa plecam la mare?
Si tu sa fi in dreapta mea, sa ascultam muzica tare si sa ne traim viata ?
Era frumos atunci .
Pacat..

Acum lasa-ma sa cant, sa beau, sa fac ce vreau, in seara asta paharele vorbesc .

I'll be your father, I'll be your mother,
I'll be your lover, I'll be yours .


Renuntand la tot ce vrei se pare ca nu iei.. Huh .
Mi-am facut un test:
"You live for the future.
You never get sick of your favorite things - they're what makes life special."
Oare chiar asa e ?
Sau poate tu nu erai unul din "my favourite things" .
Si inca ceva . Daca m-ai fi stiut cat de cat, nu s-ar fi intamplat asta .
Gata, nu mai vreau sa vorbesc despre acest subiect :))

Ma duc sa citesc .
[I'm his girl, his super girl .]

Totul pentru ca il iubesc .

"Atunci cand ai tot ce iti doresti, nu mai ai nevoie de nimeni ." (by bro-atomic)

Drunk n stupid n naked and he still loves me .

"El o tine in brate, ea il saruta cu ochii inchisi.."



How do I know that I'm in love ?
Well, you know you're love when you can't fall asleep because reality is finally better than your dreams .
That's why I don't wanna miss a thing without him .

One look, one smile, one touch, one embrace, one kiss, one love .
Two people, two minds, two souls, two destinies, one road, one journey, one ending,
together .

luni, 25 mai 2009

Plictiseala in cea mai grava stareeee.

Intotdeauna am crezut ca el va fi langa mine, sa ma ridice de fiecare data cand aveam sa cad. Dar inca o data, m-am inselat. :)
"Te voi astepta, te astept mereu, fara tine mi-e greu.."
Nu mai am puterea sa te readuc la normal, normalul meu s-a dus.
Tu l-ai facut sa plece, nu mai stiu sa iubesc, fara tine mi-e frig..
Mi-am pierduuuut sufletul, a plecat la mare .
Ce tampit, i-am spus doar sa ma astepte...
Asa face mereu. Pleaca inaintea mea, ma pune sa alerg. Il gasesc pe plaja, flirtand cu cine stie ce tipi. Abia astept sa ajung si eu la mare sa il prind si sa il cert putin, ca apoi sa fiu fericita si impacata.

Mi-e dor de tineeee. tananaaaa.

Sambata seara am baut. Singura. Reuniune de familie, ce sa-i faci.. :)
Duminica am baut. Cu fetele mele si cu tata.
Vodka si martini dry in parti egale.
Ca de obicei, ce pot sa spun :))

Vineri seara dorm cu Lala la tata.
Peste 2 saptamani doarme si Diana. Dormim toate 3,destrabalareeee.
Abia astept.
Le iubesc :)

duminică, 17 mai 2009

Amintiri.

stiu ca nu am mai scris de mult.. nu am avut starea necesara sa scriu ceva inteligent asa ca am prefeerat sa nu scriu :)

comm pe profilul celei mai bune prietene,Diana:
"asta o sa fie un comm luuuung.. :- <
mi-am adus aminte de tot, e ca si cum as fi vazut din nou filmul prieteniei noastre :(
cum a inceput...
la gradinita,aceeasi grupa, aceeasi educatoare, acelasi nume, vecine de bloc. era inevitabil sa nu ne imprietenim :">
mai tii minte cand nu m-am sters la fund si am alergat prin patul tau si am daramat o icoanaaa? =)) :">
si atunci cred ca ne-am certat noi prima oara :)) eram in grupa mijlocie..
apoi ne-am certat pt ca tu vorbeai cu cristi, tipu' ala care inghitea ace, despre un desen animat despre care eu habar n-aveam, dar m-am dat inteligenta si am zis ca "daaa, si eu il stiu" :))
si tu, cea mai buna prietena a mea, ai stiut ca mint si m-ai certat "de ce minti?" :">
dar evident ca ne-am impacat repede ;;)
si cred ca ne stiam de cand eram inca in burtaaa :x cand venea Daniela la Marian si se intalnea si cu Claudia :x
si probabil erau amandoua gravide si embrionii Diana si Diana vorbeauuu si isi faceau planuri de viitor =))) :x
saaau mai stii cand ti-ai prins paru' intr-o coada in mijlocul capului si ti-l pusesei pe bigudiuri? (eram grupa mare) si doamna Marilena ne tot confunda pt ca eu tocmai ma tunsesm scurt, cum erai tu :x=))
inca mai am poza de la ultima noastra serbare, tu stateai langa Abdul :">
dupa a urmat clasa 1, cand nu eram chiar in cele mai bune relatii, nici macar nu eram vecine pe atunci, stii ca tu stateai in alta parte ;;)
in a 2a, te-ai mutat in blocul de langa mine si eu m-am mutat in scoala 3 :x
si de atunci totul s-a schimbat..
prima zi de scoala din clasa a2a, eu eram mai grasuta :"> si tu ma tineai de mana si ne-am asezat amandoua in ultima banca de pe randul de pe mijloc :x
si atunci le-am cunoscut pe LALA,maria,dm,cristina,elena si cine mai era..
si mai stii cand ne-am certat, in semestrul al 2lea,in clasa a 2a, ne-am certat pt ca maria nu ma chemase la ziua ei si imi zisese ca tu i-ai zis sa nu ma invite.. si m-am enervat pe tine si ne-am certat, desi nu era adevarat ce zisese mary@ :)))
si de atunci ne-am dat seama.. de stim noi ce..
a,da. mi-am adus aminte de ce nu vroiati sa ma chemati la ziua mariei. pt ca venea si pusca, si eu il placeam, si erati geloase sau ceva de genu =))
si dupa cearta asta l-am descoperit pe iorgo, care a fost marea mea iubire pana in a 6a =)) :x
si te sacaiam cu el :">
si acum tin minte cand m-am dus la el si l-am intrebat "vrei sa fim prieteni?" =))) si am dat manaaa :x=))
si el a zis "da", asa smechereste :x
=)))
si eram super fericita..
imi trec prin fata ochilior toate amintirile astea.. poate si pentru ca mai e putin si plec din generala sau poate doar pentru ca pur si simplu nu pot sa uit..
si grupuletul nostru kinky, cand stateam in baie eu,tu,dm si maria si faceam jurnale intime, gen "la ce varsta vrei sa iti incepi viata sexuala?" si tot noi raspundeammm :x
si atunci LALA era o mica tocilara si noi nu prea o bagam in seama.. si purta ochelari si avea paru prins in 2 cozi si avea numai 10 pe linieee :">
sau mai stii, coronitele noastre care erau aproximativ la fel, in fiecare an? =)) :x
vaiii, sau cand ne faceam temele la mine, in fiecare zi, la masa alba din sufragerieeee. si bunicamea ne separa, si tu te duceai in bucatarie si la sfarsit ne verificam rezultatele =)))
sau cand ne jucam de-a spioanele sau ceva de genuuu.. si stateam dupa ore si eram super fericite cand puteam sa mergem singure acasa.. desi asta consta doar in traversarea ATENTA a unei straziii :))) si de obicei tipam cand treceam strada =)) :">
si ajungeam la mine acasa, terminam temele si ce faceeeeam?:> ne jucam cu Barbie sau scuipam lumea in cap sauuu aruncam cu pipi in oameni =)))
mai tii minte nenea ala cu camasa bleo,pe care l-ai scuipat pe umar ?:)))
si dupaaa.. tu te-ai dus in neculce si m-ai lasat cu toti retardatii astia de aici :- <
si a venit clasa a 5a..eu m-am imprietenit cu Ade,tu cu Lala, si ne mai vedeam din cand in canddd..
ziua aia cand ne-am dus eu,tu si Ade, in parcul de distractii si ne-am dat de 9 ori in trenuletul ala ingrozitorrr.. si ne-au lasat si pe gratis :)))
<2
si dupa am venit la mine si am mancat de la Mccc =p~
si era asa de perfect,n-aveam nici o grija,nimic :- <
in a 6a ne-am certat destul de rau, adica la modul ca nu am mai vorbit destul de mult timp :))
din cauza ca Lala vorbea cu Razvan si cacaturi d-astea :-j
nici acum nu inteleg de ce m-am suparat si pe tine :)))
asaaaa. stiu ca anu ala a fost singurul an in care nu te-am chemat la ziua mea.. :))) :">
am fost o vaca :">
si dupa ne-am impacat, a urmat perioada aia de ars toata ziua numai la Mc romana :)))
si tu trebuia sa te imparti intre mine si Lala :"> si pana la urma m-am impacat si cu Lala si uite asa am devenit cele 3 cale :x
si de aici incepe aventura celor 3 cale...
asta vara, cand m-am imbatat si am borat vin in chiuveta, iar tu ai fost lanfa mine si m-ai sustinut moral in timp ce vomitam =)) :X
that's what real friendship means :">
in perioada aia cand eram cu D-maimuta.. pt prima oara :)))
si cand am venit in Bucuresti am aflat ca ma inselase si i-am zis "da,stii, si eu :D" =))
si chiar asa era :"> si tu stii asta :-"
cand l-ai pus pe M. sa calareasca perna pe care dormeam EU =))) !!
so, dupa ce ma despartisem de D-maimuta, stii ca am fost in mc, eu tu Lala si natalie.
si ma rog, practic atunci aflasem CU CINE o facuse nenorocitu asta mic pe care acum il iubesc..
si am dat foc la ambalaju de la hamburger =))) si ne-a dat bodyguardu afara.. si ne-a spus ca nu mai avem voie sa intram in mec.. si peste 5 minute am intrat iar =))
tin minte ca tot mcu se uita la noi =)) si tu vroiai sa stingi focul cu sucu meu pretios si eu nu te lasam =))))
si tipai la mine "DA-MI SUCUUU CRETINO, DAM FOC LA MASA" =)))) :X
si eu "NUUU, ca nu mai am ce sa beau ;;)" =))
sauuu cand ne-a zis angajatu ala de la mec "nu mai stati cu picioarele pe canapele" =))) <3
cum sa uiti asa ceva?! :- <
nuuu,n-ai cum :">
pur si simplu, sa pierd zilele si orele cu tine in Mc romana era special.. sa rupi servetelele,sa ne benoclam dupa tipi buni, totul devenea special cu tine. :">
acum cred ca daca as incerca sa fac asta cu oricine altcineva in afara de tine n-ar avea sensss...pt ca pe noi ne leaga o boala de turbare in cea mai grava stare si este irevocabila, nu putem sa o oprim nici daca vrem <2
si acum te voi suna sa iti spun sa intri pe net pt ca ai doua profile commuri de la mineee :">
si super inelul facut de mine.. pe care ti l-am lasat sub pres la 9 dimineataaa ;;) sau ma rog, cat era ceasu :)) si te-am sunat sa iti spun sa te duci la usa si tu "ce-ai ma, de ce sa ma duc, n-am ce faceee?!" si eu tot insistam "du-te si ai sa veeezi ;;)" =))) :x
cretinatate micaa.. sau bonurile pe care le strangeai.. sau cand faceam pipi dupa masina..sau casuta noastra din copac, din fata blocului :- <
mi-e dor de toate..
sau cand stiam viata STIM NOI CUI =)))) sunt mai multe persoane, ce conteaza :">
sau ziua cand l-am vazut prima oara pe D-maimuta, era aceeasi zi cand ne-am bagat in seeama cuuu.. P. =)))
pe D. il vazusem pt ca statea in fata mea la coada si era asa dragut, avea o geaca maro din pieleee <2
si peste vreo jum de ora, o ora, D.-maimuta si inca un tip/doi au plecat afara iar P. era langa masa noastra =))
"auzi P. tu esti in _ R _ G_? :D:D:D" si atunci a venit iubita lui si ii picase fata =)))
si ma inrosisem toata si tu imi dadea cu balonul ala idiot in cap =))) stai, sa ma uit in jurnal ca sigur am data scrisa :">
da,exact cum spuneam, 13.aprilie.2008.. fix acum un an si o luna..
sau cand am fost la ziua lui Dima, eu tu si Lala, cele 3 cale nedespartiteee :x doamne,ce a fost atunci :">
trebuie sa ma duc sa fac referatul la istorie, acesta a fost un moment de intensitate maxima, cand voi mai avea iti voi scrie ;;)
te iubesc enorm bucicicaaa mea mica !"

pentru ca ceea ce simt pentru ea nu poate fi exprimat cu adevarat prin cuvinte :)

sâmbătă, 18 aprilie 2009

O zi simpla.

Azi...
Am adormit pe iarba.
Am baut o bere cu avocatul lui mom (e baiat bun,ce sa-i faci :)) Vlad, sti ca te iubesc :D).
Am alergat cu Schummy.
Am ascultat iar CD-ul cu Placebo-Meds.
Am vopsit oua. :D
Am vorbit cu buu.
Si cu kivi.
Diana are telefonul inchis. O s-o sun mai incolo.
Am citit trei reviste.
Mananc pufuleti.
Am stat la soare. (cica m-a si prins putin :)) nu cred,wtv.)
Iar m-a stresat mom si eu pe ea, evident.
M-am trezit la 10.
Diseara luam lumina.
IAR merge netul greu.
Alexandra curata aragazul cu aspiratorul. =)))
vreau sa vina 21 iunieeeee. =p~
Vreau ca Daviiid sa nu mai uite sa imi aduca cdul cu filmul ala. Am si uitat cum se numea :"> :))
Bob Marley- I Shot The Sheriff LIVE <3
ma duc sa vad ce mai e prin curteeeee.